şi sângele care se duce-n canalizare
îţi dau în sfârşit impresia de oboseală
dar nu vor decât să-ţi arate noul drum
cum te scurgi printre micile găuri
la un loc cu ploaia
gustul de cauciuc ars rămâne
şi ideea că liniştea nu există
dacă ai puls.
palpitaţiile &
insuportabila tendinţă
de a mă descompune
ca un teren după cutremur mă duc
la vale peste toate drumurile &
iau cu mine maşinile din cale
precum conservele dinaintea
apocalipsei nu mă las
decât în voia gravitaţiei iar ea
cu o dezamăgire evidentă
se uită la mine &
pune plasă.
în orașul ăsta din monoxid de azot
confortul vine cu atingerea rece
a unui pat de platină. secretul este
să nu respiri poate ar trebui să reconsideri
condiția de pește
aici alpha nu e doar o primă literă
e un lucru spre care toți aspiră
pe marginea trotuarului sunt piedestale
și vezi cum fiecare își găsește locul la înălțime
inspirând un aer pe care îl numesc
împlinire
traversezi pe roșu
scrii poezie
dar tot te agăți de bulgărele mare
și rămâi.