regretul își alege apropierile

afară plouă iar tu nu poți fi decât eter       acea gură proaspătă de aer
în care mă pierd atât de ușor o viață feerică riscul mereu prezent
de a nu mă mai găsi decât în tine              acel dolce far niente
unde plăcerea s-a întâlnit tot cu plăcerea dar de unde știu că fără durere 

o voi putea vreodată înțelege

ce rămâne la sfârșitul maniei

un gol verde cu iz de flori       în aer
fantomele unor coregrafii obsedante
cum nu s-au mai văzut până acum

pereții vibrează de la tensiunea din jur  oare
a fost atinsă frecvența de rezonanță      oare
culorile noastre sunt complementare      te ating
și în fața mea flăcările joacă gri colorat
mă întind spre ele răceala îmi pătrunde în oase 

nici nu apuc să resimt metastazele curajului
tavanul cade și nu rămâne decât praful acea speranță 

sălcie și caldă

treceri blânde prin aceste mici momente de răgaz

scriu mic să nu fiu văzut de nimeni        e foarte clar

că dimensiunea lucrurilor dictează         tot ceea ce

ni se cuvine și e un mare păcat cum       nu putem

injecta în noi acea dorință care             cuprinde

trupul în tihnă