zgârieturile

şi sângele care se duce-n canalizare
îţi dau în sfârşit impresia de oboseală
dar nu vor decât să-ţi arate noul drum
cum te scurgi printre micile găuri
la un loc cu ploaia

gustul de cauciuc ars rămâne
şi ideea că liniştea nu există
dacă ai puls.

***

cauţi priviri le agăţi şi nu rămân decât
cioburi în ochi puţină perspectivă
caleidoscopică proaspăta privelişte
te face să crezi în linişte dar

vine noaptea.

sunt

palpitaţiile &
insuportabila tendinţă
de a mă descompune

ca un teren după cutremur mă duc
la vale peste toate drumurile &
iau cu mine maşinile din cale
precum conservele dinaintea
apocalipsei     nu mă las
decât în voia gravitaţiei iar ea

cu o dezamăgire evidentă
se uită la mine &
pune plasă.